Steins;Gate | REVIEW

   

     *DISCLAIMER* Nu există o interpretare absolută asupra unei capodopere. Am această convingere: că arta este limitată în momentul în care cineva o prețuiește, o interpretează într-un stil popular, acceptat de majoritatea oamenilor “calificați” în a critica. Consider că o astfel de piesă poate fi apreciată, savurată, răscolită și simțită în esență de fiecare persoană în mod diferit, raportat la propria experiență și la percepția asupra existenței. Susțin acest concept și când mi se pune în față acest anime. De ce călătoria în timp? Pentru că ăsta este motorașul plotului, misticismul ce învăluie certitudinea legilor universale. “What if”-ul care macină imaginații de atâta amar de timp și care s-a dovedit a avea un uriaș succes printre consumatorii de canapea ale marilor teorii spațio-temporale. De ce nu am predicat în fraza anterioară? Pentru că nu nevoie de așa ceva ca să ideea. Plecând de la “Star Wars” (70’s) care a introdus această noțiune de călătorie mai departe de cerul nostru publicului larg și ajungând la “Interstellar” din zilele noastre (relativ), ce s-a dovedit a fi peak-ul acestui segment, ne tot întrebăm oare cât o să mai stoarcem aceste idei supra-prezentiste. Ei bine, probabil că răspunsul îl vom afla doar când vom reuși să colonizăm altă planetă, sau să spargem barierele temporale. Și asta pentru că, dacă nu ar fi apărut Steins;Gate, aș spune că s-au consumat toate poveștile pe această temă. Dar apoi m-a lovit chestia asta: Steins;Gate is not a story. It’s a state of mind. De aceea voi continua fără să precizez mai nimic relevant legat de evoluția personajelor sau de dinamica acțiunii; în principiu nu voi vorbi despre anime-ul propriu-zis, cât despre vibrația pe care mi-a provocat-o, despre fiorul pe care îl resimt de fiecare dată când aud opening-ul și despre deschiderea unui nou orizont pentru intelect (și pentru sclipirea opozantă acestuia: iubirea).

     Deși e un laitmotiv destul de des întâlnit în toate cercurile creației, în Steins;Gate, călătoria în timp vine la pachet cu un glitch mai puțin expus până la momentul respectiv care inovează percepția colectivă asupra acesteia. Este vorba despre distingerea spațiilor temporale. Just este că a mai fost vorba în trecut de mai multe variante ale poveștii, de ramificații care duceau la rezultate diferite ale ecuației, însă au fost doar un prototip simplist al celei expuse în S;G. De pildă, aici nu mai este vorba de persoana care trebuie să acționeze slightly different, iar efectul fluturelui va influența mai multe planuri narative și rezultatul va fi substanțial altul. Apare o dilemă sfâșietoare, care ar umple de disperare și ar duce în pragul nebuniei orice ființă umană. Indubitabil. Însă nu și pe Okabe (sau Okarin, după apropiere). Dar Okabe nu este un om, el reprezintă idealul nostru pentru perseverență și ingeniozitate îndrumată de iubirea oarbă, de atașamentul absolut, de a aparține împreună existenței pentru a evita goliciunea singurătății(și toate astea într-un “mad scientisto” pixelat). În general am fi avut puterea venită de nicăieri aprinsă și alimentată de pasiune, un miracol, o faptă ieșită din pură spontaneitate divină. Dar nu. Aici este vorba de un om care nu concepe ca o persoană să nu îi mai existe. Să nu mai fie străbătut de puritatea sentimentelor găsită la o anumită persoană. Și nu se luptă decât cu el însuși. Luptă cu abilitatea creierului său de a rămâne lucid în neantul spațio-temporal. Toate astea pentru că există o iubire necondiționată, una lipsită de vreun interes, fie el carnal, sentimental sau social. Pentru că uneori simți că nu poți fi dacă nu suntem. Steins;Gate poate că a fost singura operă care a reușit să romantizeze o relație inexistentă între două persoane complet diferite, care nu voiau nimic una de la alta. Voiau doar să fie. Poate nu în spațiul ăsta temporal, dar măcar în unul mic, nesemnificativ ca existența dar în care elementele sale tind să devină ce au fost și ce vor fi. Un tot unitar care merge mai departe de orice scop sau nescop, de orice relație interumană.

Okabe era îndrăgostit de Makise Kurisu.

Nu Makise Kurisu îi este indispensabilă. Nu dorința și perspectiva unei iubiri pierdute te fac să îți pierzi mințile.

     Shiina Mayuri. Probabil că ea însemna totul pentru Okabe. Dar cu totul altfel.